Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat în ultima ședință schimbarea organigramei pentru trei instituții, respectiv Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Centrul „Constantin Brâncuși”, dar și pentru aparatul de specialitate al Primăriei Târgu-Jiu.
Modificarea presupune schimbarea, în acte, a unor funcții care se află în prezent în organigramă, în sensul că se schimbă gradul profesional sau, după caz, se transformă anumite posturi într-un statut superior sau inferior, în funcție de necesitatea instituției.
Autoritățile dau asigurări că acest lucru nu presupune noi angajări, dar nici concedieri.
Spre exemplu, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu-Jiu a cerut transformarea a trei posturi de actori G II în debutanți.


