Aproape 200de poştaşi din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Mehedinţi au protestat astăzi, la Târgu Jiu. Angajaţii Poştei Române se plâng că au foarte mult de lucru, după ce s-au făcut restructurări. Ei sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de salariile prea mici.
Protestul poştaşilor a început la ora 9.00 şi a avut loc în Piaţa Prefecturii. Oamenii sunt nemulţumiţi de salariile prea mici, de anunţata reducere cu 50 la sută a normei de lucru şi de volumul prea mare de muncă.
Printre cei care şi-au strigat nemulţumirea astăzi s-a numărat şi Elena Crăciun. Femeia spune că lucrează la poştă de peste 3 decenii. Doi dintre copiii ei au urmat aceeaşi meserie, iar acum abia au din ce trăi.
Sindicaliştii spun că poştaşii merg zilnic kilometri întregi pe jos. Asta în timp ce şefii vor ca de la întâi septembrie să reducă la jumătate normele de lucru ale angajaţilor de la sate. Ei sunt hotărâţi să meargă în capitală.
Deşi sunt sceptici cu privire la deznodământul protestului de astăzi, liderii poştaşilor au stat totuşi de vorbă cu reprezentanţii Prefecturii.


