Veşti bune pentru localnicii din Runcu! De astăzi a fost înfiinţat în comună Postul de Jandarmerie Montană, care nu va acţiona doar în localitate, ci şi pe traseele turistice din zona muntelui Vâlcan. Şapte oameni ai legii vor avea grijă să-i prindă pe gorjenii certaţi cu legea şi nu vor lipsi nici la scandaluri, unde vor restabili ordinea publică.
Începând de astăzi, a doua subunitate de Jandarmerie Montană din Judeţul Gorj, după cea înfiinţată la Rânca în 2011, îşi va desfăşura activitatea într-un spaţiu amenajat şi pus la dispoziţie de Primăria Runcu. Şapte jandarmi montani vor îndeplini misiunile specifice în localităţile rurale arondate şi vor avea în atenţie şi zona turistică „Valea Sohodolului”. Aceştia vor colabora cu poliţiştii şi cu autorităţile locale din zonă. Pe lângă asigurarea ordinii publice la activităţile care se desfăşoară în locuri publice, care implică aglomerări de persoane, aceştia vor interveni şi în cazul unor conflicte, dar şi la căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate în zona montană. Cetăţenii pot solicita intervenţia jandarmilor montani prin intermediul numărului unic de urgenţă 112.
Reporter: Loredana Ficiu


