Liberalii gorjeni nu s-au întors cu mâna goală de la Bucureşti. În urma Congresului comun de sâmbătă, preşedintele Partidului Naţional Liberal Gorj, Dian Popescu, a fost cooptat în Biroul Politic Naţional, iar Mădălina Ciolocoi a fost numită vicepreşedinte în organizaţia de femei de la nivel naţional. Ciolocoi afirmă că funcţia o obligă să se implice și mai mult în activităţiile partidului.
Chiar dacă problemele din organizaţia de la Gorj a liberalilor au ajuns și la urechile liderilor de la centru, doi dintre PNL-iştii gorjeni au fost promovaţi în structurile centrale ale partidului. Este vorba de Mădălina Ciolocoi şi Dian Popescu, care au primit funcţii de conducere în PNL.
„Preşedintele PNL Gorj, senatorul Dian Popescu, a fost cooptat ca membru în Biroul Politic Naţional al PNL, iar eu am fost cooptată ca vicepreşedinte la nivel naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale din România”, a declarat vicepreședintele PNL Gorj, Mădălina Ciolocoi
Conducerea partidului a decis să valideze şi Biroul Politic Judeţean interimar de la Gorj. Ciolocoi afirmă că 39 de persoane se regăsesc în noul BPJ.
„Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal de la nivel central a aprobat în unanimitate Biroul Politic Judeţean”, a declarat vicepreședintele PNL Gorj, Mădălina Ciolocoi
Validarea Biroului Permanent Județean a reprezentat motivul multor contraziceri și afirmații neprietenoase între membrii PNL Gorj. Preşedintele Dian Popescu i-a răspuns tăios lui Marcel Romanescu, după ce acesta a afirmat că Biroul nu a fost încă validat. Vicepreşedintele Dan Motreanu, însă, l-a contrazis cu ocazia vizitei de la Târgu-Jiu, pe Popescu și a recunoscut că la centru structura județeană nu fusese validată.


