Ponta a deschis anul școlar la CNTV

- Advertisement -

Primul-ministru al României, Victor Ponta, a deschis anul școlar la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, din Târgu Jiu. Acesta a participat și la prima lecție predată în sistem informatic, în care elevii de clasa a IV-a pot învăța direct pe tablete. Este  vorba despre un program pilot al Ministerului Educației, care, în cazul în care i se va dovedi eficiența, va fi implementat în toate școlile din țară, promite ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu.

Primul-ministru al țării, însoțit de ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, a fost astăzi prezent la Târgu Jiu, unde a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar, la unul din cele mai bune colegii din județ. Pentru Costoiu, evenimentul este cu atât mai important, cu cât și el a fost elev al Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu”. Ponta a spus că a ales să vină la Colegiul Tudor Vladimirescu, după ce a fost informat că promovabilitatea la bac a fost de sută la sută.

Șeful Guvernului a participat și la prima lecție de istorie și geografie a elevilor de clasa a 4-a de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu ”, susținută electronic, printr-un program pilot al ministerului Educației.

Programul pilot va deveni de la anul program național și va viza dotarea căt mai multor școli cu echipamente inteligente pe care elevi să lucreze, în loc de cărți și caiete.

Aproape 60.000 de elevi au început astăzi scoala, în județul Gorj.

Articole recente