Poliţiştii rup tăcerea

- Advertisement -

Doi dintre cei trei oamenii ai legii trimişi în judecată pentru tentativă de omor au rupt astăzi tăcerea! După ce au fost audiaţi toţi martorii, jandarmul şi unul dintre poliţiştii acuzaţi că l-au jucat în picioare pe Ion Cucăilă, chiar în sediul Poliţiei Târgu-Jiu, s-au declarat nevinovaţi. Imediat după reacţia inculpaţilor a răbufnit şi victima, care a cerut la Inspectoratul General al Poliţiei Române să i se comunice rezultatul anchetei interne efectuate în cazul său.

Doar poliţistul Nelu Popescu a refuzat astăzi să dea declaraţii în acest caz. Ceilalţi doi, Radu Ionuţ Cătălin şi Alin Ion Văduva, nu au vorbit mult în faţa camerelor de filmat, dar au reuşit să-l enerveze pe Ion Cucăilă cu un singur cuvânt.

În instanţă, toţi cei trei oameni ai legii şi-au păstrat deocamdată dreptul la tăcere.

Ion Cucăilă a trimis o sesizare la Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care cere să i se comunice rezultatul anchetei interne efectuate în acest caz. Bărbatul solicită ca cei care l-au băgat în spital să nu mai profeseze şi consideră că este inadmisibilă atitudinea protectoare a şefului Poliţiei Târgu-Jiu, Mihai Birău, mai ales că unul dintre inculpaţi a mai fost implicat într-un scandal în trecut.

Bărbatul susţine că, după bătaia pe care a primit-o anul trecut, chiar în sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu de la inculpaţi, a fost lăsat în stradă, unde şi un echipaj de la Rutieră l-ar fi ignorat. Acum cere 100.000 de euro de la fiecare om al legii trimis în judecată în cazul său. Instanţa a stabilit astăzi un nou termen după Paşte, pentru prezentarea unor noi probe.

Articole recente