Polițiștii gorjeni în campanie

0
0

Școlile din Gorj au fost luate cu asalt de polițiști. Seria evenimentelor din cadrul campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” a debutat cu o acțiune a polițiștilor gorjeni în unitățile de învățământ. Elevii au avut ocazia să interacționeze cu oamenii legii, iar aceştia i-au atenţionat asupra consecințelor faptelor antisociale.

În perioada 26 – 30 septembrie, se desfășoară campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, organizată de Poliția Română. Astăzi, într-o vizită prin școli, au fost discutate mai multe aspecte, polițiștii oferind sfaturi elevilor.

Întâlnirea a fost una interactivă, copii având ocazia să participe la un joc educativ.

Conducerea școlii, dar și profesorii de la clasă au participat și ei la acțiune. Elevii au primit sfaturi și din partea acestora.

Copii s-au declarat încântați de acțiune și spun că au învățat lucruri importante în urma acestei întâlniri.

„Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” a ajuns la cea de-a unsprezecea ediție și se va încheia vineri, 30 septembrie.