Polițista de 21 ani, omorâtă în timpul serviciului, înmormântată cu onoruri militare

- Advertisement -

Sute de oameni au condus-o pe ultimul drum pe Roberta Ungureanu, tânăra polițistă de 21 de ani, omorâtă de remorca unui tir, în timpul unei acțiuni, în județul Brașov. Ea a fost înmormântată azi, în comuna natală, Roșia de Amaradia, cu onoruri militare.

Zeci de colegi de-ai tinerei, din poliție, au ajuns, înainte de orele prânzului, la Roșia de Amaradia, cu coroane, flori și baloane albe.

Rude, prieteni, cunoscuți și simpli localnici au ajuns la căpătâiul tinerei, al cărei destin a fost frânt la începutul carierei, la care a visat mereu.

Conform poliției brașovene, autospeciala în care se afla tânăra Roberta Ungureanu a fost acroșată de remorca unui TIR, care a derapat într-o curbă, din cauza carosabilului umed. Deși la locul accidentului au fost chemate echipaje de prim ajutor, medicii sosiți, care au efectuat manevre de resuscitare, au declarat decesul, după mai bine de o oră de încercări fără rezultat.

Articole recente