Reclamaţie de râsul lumii, la Poliţie! Expresia „ţigancă împuţită”, folosită chiar şi de preşedintele Traian Băsescu la adresa unei ziariste, a scos-o din minţi pe o femeie din Peşteana-Jiu, care a venit astăzi în audienţă la comandatul Poliţiei gorjene ca să reclame un om al legii. Femeia, de meserie cântăreaţă, îl acuză pe vecinul său că a jignit-o în repetate rânduri, dar şi că i-a distrus acoperişul casei pentru că depăşeşte gardul dintre cele două locuinţe. Dovezile au fost aduse cu….reportofonul.
Cu reportofonul în mână, Maria Prună a venit astăzi la Inspectoratul de Poliţie Gorj să-şi reclame vecinul, de meserie poliţist, pentru că i-ar fi distrus acoperişul, pentru că trece peste gardul care le desparte locuinţele. Mai mult decât atât, femeia de 62 de ani susţine că are înregistrarea în care omul legii, soacra şi soţia acestuia au făcut-o „ţigancă împuţită”.
Aceasta a aşteptat câteva minute în faţa Inspectoratului de Poliţie Gorj, pentru că reportofonul i-a făcut feste. În loc de jigniri a început muzica.
După câteva minute a apărut şi înregistrarea.
Cearta înregistrată cu reportofonul s-a continuat pe animalele care trec gardul.
Omul legii acuzat că are un comportament neadecvat susţine însă contrariul.
Reclamanta a declarat însă că va formula plângeri până când se vor lua măsuri împotriva vecinilor săi, pe care îi acuză că i-au distrus acoperişul.


