El este polițistul din Motru “turnat” drojdit în mașina de serviciu! Ce spune IPJ oficial…

- Advertisement -

Un comisar de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru a fost depistat marți dimineața cu alcool în aerul expirat în timp ce se afla la serviciu, într-un control intern dispus de conducerea IPJ Gorj. Este vorba despre Bogdan Pomparău, polițist aflat aproape de vârsta pensionării, care a înregistrat o concentrație de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit datelor oficiale.

Deși valoarea nu este una ridicată, situația este considerată gravă, având în vedere că agentul a mai fost sancționat în 2023 cu mustrare scrisă pentru o abatere similară, fapt ce îi vulnerabilizează serios poziția profesională. Practic, Pomparău s-a prezentat la muncă după un consum de alcool survenit cu câteva ore înainte, riscându-și cariera cu doar câțiva ani înainte de retragere.

Ce a transmis IPJ Gorj

În informarea oficială, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj precizează că incidentul a fost descoperit în urma unor activități pe linie de control intern desfășurate la Poliția Municipiului Motru și Secția 3 Rurală, în dimineața zilei de 25 noiembrie, ora 08:24. Polițistul era planificat în schimbul 08:00–16:00.

Având în vedere aspectele constatate, în temeiul Legii 360/2002 privind Statutul polițistului, conducerea inspectoratului a dispus declanșarea cercetării prealabile, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței abaterilor disciplinare în sarcina polițistului. Precizăm faptul că, în anul 2023, față de acesta s-a dispus măsura mustrării scrise, când a fost cercetat disciplinar pentru o abatere similară. IPJ Gorj își reafirmă angajamentul pentru aplicarea legii în mod egal și imparțial și se delimitează ferm de orice activitate care contravine normelor legale”, arată IPJ în informare.

Cercetarea prealabilă va stabili dacă polițistul riscă o sancțiune disciplinară mai severă sau chiar pierderea funcției.

Articole recente