Poliţia îl caută…Râmescu în grevă

- Advertisement -

Afaceristul Mihai Râmescu este cercetat pentru evaziune fiscală de către organele de anchetă penală, privind organizarea evenimentelor festive, la restaurantul său din Motru, de la înfiinţare şi până în prezent.

Ilegalităţile au fost scoase la iveală în urma unui control efectuat de către oamenii legii imediat după nunta fiicei sale, fiind descoperite nenumărate nereguli privind înregistrarea în contabilitatea firmei a operaţiunilor economico-financiare. Astăzi, Mihai Râmescu, deranjat de acţiunile anchetatorilor, a apelat la o formă de protest extremă, intrând în greva foamei. Organele de cercetare penală deţin informaţii că afaceristul nu înregistra veniturile reale în evidenţele contabile, la restaurantul din municipiul Motru, existând suspiciunea că a fost comisă infracţiunea de evaziune fiscală. Cel mai recent eveniment a fost nunta fiicei sale, la care au participat peste o mie de persoane. Tot aici şi-au mai organizat evenimentre festive fostul prefect de Gorj, Liviu Andrei, fostul inspector şcolar general Iustin paralescu, iar în această săptămână va avea loc nunta fiului primarului din motru, Dorin Hanu. Mihai Râmescu mai este cercetat şi într-un alt dosar penal, privind blocarea unui drum public.

Afaceristul este cunoscut ca apropiat al mai multor şefi de instituţii publice din judeţul Gorj, fiind chiar naşul de cununie al şefului Direcţiei Generale Anticorupţie,  Liviu Chițiba, la nunta fiicei sale participând mai mulţi apropiaţi precum comisarul șef al Gărzii Financiare, Gigel Capotă, senatorul PNL, Dian Popescu şi Ion Iliuță, directorul Direcției Sanitar Veterinare Gorj.

 

Articole recente