Pod nou de cale ferată

- Advertisement -

Lucrările la drumul de rocadă din Târgu Jiu au mai făcut un pas, spre finalizare. Calea ferată din dreptul localităţii componente Romaneşti are, de astăzi, un pod suspendat nou. Edilii dau asigurări că întregul proiect va fi gata până la finele anului.

Macarale ultramoderne, zeci de muncitori şi autorităţi. Mobilizarea a avut drept scop montarea unui nou pod peste calea ferată industrială, ce traversează drumul naţional 66.

Lucrarea s-a realizat pentru lărgirea carosabilului, prin montarea unor noi piloni, la o distanţă mai mare unul faţă de celălalt. De acolo, şoferii care vor să traverseze rapid oraşul pot alege noul drum de rocadă, care este aproape gata. Edilii dau asigurări că până la iarnă vom circula pe noua şosea.

Din acelaşi punct urmează a se demara o nouă lucrare în valoare de peste 100 de milioane de euro. Ea presupune realizarea a încă două şosele, una în partea dreaptă ce va ieşi prin cartierul Drăgoieni tocmai la Curtişoara şi una în strânga ce va scurta ruta spre Bârseşti. Până atunci însă, municipalitatea trebuie să găsească un constructor care să asfalteze actualul drum de rocadă în dreptul hipermarketului Kaufland. Deferenţa mare de nivel dă bătăi de cap şoferilor.

Cei 13 kilometri ai drumului de rocadă în valoare de 400 de miliarde de lei vechi trebuiau finalizaţi încă din luna martie dar lucrările la podul de cale ferată s-au făcut cu întârziere.

Articole recente