Un pod aflat la granița dintre comuna Scoarța și orașul Târgu Cărbunești are o povestea incredibilă. Despre ,,Podul lui Criceanu“, așa cum este cunoscut, sătenii își amintesc că, în trecut, era bântuit de diavoli. Localnicii spun că dracii umblau noaptea pe lângă pod, iar cei care se încumetau să-l traverseze erau încurcați de jocul încornoraților.
Legenda spune că, în trecut, calea de acces, cunoscută sub denumirea de ,,Podul lui Criceanu“, era plin de draci. Localnicii își amintesc cum, la miezul nopții, cei care se aventurau să treacă peste pod erau înconjurați de diavoli, care se jucau printre picioarele trecătorilor. Animalele împietreau speriate de moarte atunci când erau puse să treacă peste pod și cu greu erau urnite din loc.
Legenda a rămas vie în amintirea locanicilor, iar primarul comunei Scoarța, Aurelian Cotârlău, își amintește că podul cu pricina nu este singurul loc învăluit în mister:
Astăzi, localnicii trec fără grijă peste podul bântuit și spun că animalele lor nu se mai sperie, semn că la mijloc a fost fie doar o poveste, fie dracii au dispărut odată cu trecerea timpului.
Nu este singurul loc din Scoarța în jurul căruia circulă o astfel de legendă.


