Consilierul Județean Nelu Pavel, lider la Partidei Rromilor, ar fi fost printre cei reținuți de către DIICOT BIHOR, ieri, împreună cu mai mulți membrii ai familiei sale pentru mai multe infracțiuni grave. Aceștia au fost preluați de la domicilile din Tg-Jiu de polițiștii bihoreni de la Crimă Organizată și duși la audieri. Momentan, informația apărută în spațiul public este pe surse. Nelu Pavel a candidat, în baza unui protocol politic, la alegerile locale din vara aceasta pe listele PNL Gorj însă fără succes. Cu toate acestea, PNL Gorj anunță că se delimitează de Nelu Pavel date fiind faptele de care ar fi acuzat și îi retrage sprijinul politic.
„În cazul reținerii domnului Nelu Pavel, Departamentul de Comunicare al PNL Gorj face următoarele precizări:
1. Nelu Pavel este consilier județean în exercițiu din partea PSD Gorj.
2. Nelu Pavel activează în cadrul PSD Gorj de peste 20 de ani, având mai multe mandate de consilier județean din partea acestui partid.
3. Deși a candidat pe lista PNL la alegerile locale din acest an, ca urmare a unui protocol de colaborare între PNL Gorj și Partida Romilor, Nelu Pavel nu este consilier județean în noul mandat.
4. PNL Gorj a început deja demersurile pentru retragerea sprijinului politic al lui Nelu Pavel.
Considerăm nedreaptă asocierea PNL Gorj cu problemele penale în care este implicat Nelu Pavel, având în vedere toate argumentele de mai sus.”, transmite PNL Gorj într-un comunicat de presă.
STIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE! Revenim cu detalii!


