PNL asteapta rezultate

- Advertisement -

Liberalii continuă numirile oamenilor din partid, în funcțiile de conducere ale instituțiilor publice locale. Consilierul județean, Denisa Șuță, este noul director al Muzeului ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu iar colegii săi liberali spun că cei care critică această numire sunt contestatari de serviciu.

Invitat la Sud FM, liberalul Eduard Berca, a spus că, Denisa Șuță va avea rezultate în fruntea acestei instituții. Aceasta va trebui să înceapă demersurile la București pentru obținerea de fonduri pentru instituție și, de asemenea, să/și întocmească și organigrama în baza căreia va funcționa Muzeul ”Brâncuși”.

Consilierul Eduard Berca a mai precizat că, din păcate, sunt foarte mulți oameni care nu știu decât să critice, fără să vină și cu vreo soluție.

Eduard Berca a mai menționat că PNL are oameni bine pregătiți care vor ajunge în funcțiile de conducere acolo unde oamenii sprijiniți de PSD nu au performat sau au fost numiți fără concurs.

Articole recente