Plăți diferențiate pentru agricultori

- Advertisement -

Începând din acest an, plata subvențiilor pentru agricultori se va face în mod diferențiat. Astfel, cei care lucrează între 1 și 5 hectare vor primi doar 5 euro pe hectar, adică de zece ori mai puțin decât ceilalți fermieri. Reprezentanții APIA susțin că această diferențiere se face pentru a încuraja comasarea terenurilor.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ menit să reglementeze cuantumul maxim al plăților directe de subvenții pentru agricultură, aferente anului 2015. Potrivit proiectului de hotărâre, pentru prima dată se face o distincție clară în ceea ce privește subvențiile pe care le primesc cei care lucrează între 1-5 hectare de teren și restul fermierilor, care au suprafețe mai mari. Astfel, se propune ca schema de plată unică pe suprafață să fie de 79,73 euro pe hectar.

Diferența foarte mare de subvenții între micii fermieri și cei mijlocii îi nemulțumește pe aceia care au suprafețe foarte mici de teren arabil, pe care și le lucrează singuri.

Dacă proiectul va fi aprobat în forma actuală, agricultorii care au între 1 și 5 ha vor primi 5 euro pe hectar, în timp ce aceia care au de la 5,1 ha și până la 30 ha vor primi de zece ori mai mult ca primii, respectiv 51 de euro pentru fiecare hectar.

Articole recente