Consilierii opoziției vor să se alieze ca să nu voteze bugetul municipiului Târgu-Jiu. Eduard Berca, a declarat că din datele de până acum proiectul de buget nu este sustenabil și vrea să-și convingă colegii să nu-l voteze. Un argument adus de liberal este și că anul trecut s-au făcut foarte multe rectificări bugetare, ca să nu se ajungă la un blocaj în activitatea administraței publice locale.
Bugetul Primăriei Târgu-Jiu pentru anul următor va fi cuprins între 55 și 60 de milioane de euro. Consilierul local Eduard Berca susține că proiectul de buget nu este sustenabil pentru că a fost conceput la fel ca cel de anul trecut, când s-au acceptat, claie peste grămadă, o serie de proiecte care nu au putut fi realizate.
Berca a decis să-și convingă colegii din opoziție să nu voteze proiectul de buget deși nu are dovada că va fi eronat.
Ședința de Consiliu Municipal în care se va vota proiectul de buget pentru 2015 va avea loc, cel mai târziu, pe 9 februarie.


