Proiect fără precedent în România. Agenția de Protecție a Mediului Gorj a inițiat un proiect unic în țară de salvare a plantațiilor de castani. De astăzi, au început plantarea efectivă a o sută de mii de puieți pe o suprafață de 25 de hectare. Primii castani au fost sădiți lângă Schitul Mănăstirii Tismana, în muntele Cioclovina, urmând ca și în alte zone ale județului să fie continuată acțiunea.
Primul castan a fost sădit pentru Sfântul Nicodim, despre care se spune că ar fi venit cu un castan în traistă pe care l-ar fi plantat în zona Schitului din muntele Cioclovina.
Castanul este ocrotit de lege, motiv pentru care arborii uscați nu sunt îndepărtați din pădure.
Pentru revigorarea plantațiilor a fost nevoie de implementarea unui proiect de mare anvergură finanțat de Uniunea Europeană, unic în România.
O mână de ajutor a venit și de la câțiva voluntari din alte localități din țară.
Salvarea castanilor vine ca o gură de oxigen pentru zona Tismana, vestită în trecut pentru fructele folosite în prepararea diverselor produse alimentare. Edilul localității nu s-a sfiit să pună mâna pe casma pentru a planta un castan.
Rezultatul eforturilor făcute acum se vor vedea abia peste aproape zece ani, când castanii vor începe să dea primele roade.


