Pietoni sancționați la Târgu-Jiu

- Advertisement -

Tupeu incredibil în faţa Poliţiei! Trei tineri din Târgu-Jiu au fost amendaţi, după ce au traversat strada prin loc nepermis, chiar prin faţa oamenilor legii, care le dădeau sfaturi trecătorilor pentru prevenirea accidentelor. Bilanţul făcut de reprezentanţii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Gorj scoate la iveală faptul că aproape jumătate dintre accidentele rutiere din acest an s-au produs din cauza pietonilor care au traversat neregulamentar.

Tânărul de 22 de ani, întors recent din Spania, a primit o amendă de 180 de lei, după ce a trecut strada prin loc nepermis, cu toate că avea de mers doar câţiva metri până la trecerea de pietoni. L-a urmat imediat şi prietenul lui. Nici poliţiştii aflaţi la fața locului nu i-au speriat.

Graba l-a făcut bun de plată şi pe un târgujian care a declarat că este prima dată când încalcă legea.

Cele trei amenzi au fost aplicate chiar în timp ce poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii îi sfătuiau pe trecători să traverseze strada doar pe trecerea de pietoni, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai pe culoarea verde.

Bilanţul oamenilor legii scoate la iveală cifre alarmante.

Amenzile pentru pietonii care nu respectă legea sunt cuprinse între 180 şi 270 de lei. Persoanele din cauza cărora se produc accidente rutiere pentru că traversează prin locuri nepermise vor suporta și toate pagubele materiale survenite în urma evenimentului.

Articole recente