Picui a bătut în retragere

- Advertisement -

Membrii Consiliului de Administrație de la clubul Pandurii nu au voie să apară la televizor cum vor ei. Invitat în cadrul unei emisiuni, Alexandru Picui, reprezentantul singurei societăți din acționariatul echipei, a renunțat, în ultima clipă, să vorbească despre situația de la club fără nicio explicație, deși confirmase participarea sa la dezbaterea televizată.

Alexandru Picui a confirmat prezența în emisiune, deși inițial a avut câteva ezitări, pe motiv că nu ar prea avea ce spune, deoarece Consiliul de Administrație nu s-a mai întrunit de foarte mult timp. Totuși, a promis că va participa alături de doi colegi din conducerea clubului Pandurii, Mihai Prunariu și Aurel Popescu, la o emisiune pe tema atribuțiilor Consiliului de Administrație și modul în care este respectat Statutul. Nu se știe ce anume a intervenit, asfel încât acesta, fără nicio explicație, a renunțat să mai participe. Nici Marin Condescu nu a dorit să participe la dezbaterea televizată, deși declara cu o seară înainte că dorește să aibă o discuție cu Mihai Prunariu.

Articole recente