Picior de om, găsit ÎNGROPAT într-o pungă, în curtea unei Mănăstiri

autor: Iulia Blondea // 09 06 2021 // 1.087 Vizualizari

Un picior de om a fost găsit îngropat, într-o pungă de plastic legată cu sârmă, la Mănăstirea Frumoasa din Iași.

În cursul zilei de marți, muncitorii care efectuau lucrări în zonă au descoperit, îngropat, un picior de om. Aceștia au sunat imediat la 112, iar polițiștii au ajuns imediat la fața locului. Aceștia au făcut fotografii și au ridicat piciorul, urmând să se facă anumite expertize pentru a se stabili de cât timp este acolo.

„Polițiștii Secției 5 au fost sesizați de către o persoană despre faptul că a găsit în curtea unei mănăstiri oseminte posibil umane. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Anchetatorii nu știu, în acest moment, cum a ajuns fragmentul uman acolo. De precizat este faptul că, în punga în care se afla piciorul, era și un lichid ce părea a fi special pentru conservare.

„Nu avem de unde ști cum a ajuns piciorul acolo. Era cumva într-o soluție care l-a conservat. Este posibil să fie un picior amputat ce a aparținut unei persoane care a dorit să-l îngroape la mănăstire sau poate fi un picior folosit în scop didactic”, a precizat o sursă din cadrul anchetei.

Sursa – www.antena3.ro

 

Descoperire-macabra-la-Manastirea-Frumoasa-2 Descoperire-macabra-la-Manastirea-Frumoasa-3