Petrofac, ratări pe toate planurile

- Advertisement -

Petrofac Ţicleni a ratat şi ocazia de a promova în Liga a 3-a la “masa verde”. Oficialii grupării gorjene nu au făcut contestaţia în termen, iar cei din comisiile federale nu au luat-o în considerare.

Campioana judeţeană Petrofac Ţicleni a fost învinsă de Muncitorul Reşiţa, scor 1-2, în barajul de promovare pentru Liga a 3-a, dar a sperat să câştige la “masa verde”. Gorjenii au contestat la pauza jocului cu Reşiţa dreptul de joc a trei fotbalişti, Gavriş, Raţiu şi Demian, care fuseseră transferaţi cu mai puţin de şase etape înainte de finalul sezonului trecut.

Au avut dreptate în privinţa celor trei, însă contestaţia nici a fost luată în calcul de  Comisia de Disciplină a FRF, deoarece a fost formulată tardiv. Petrofac trebuia să conteste dreptul de joc al titularilor înaintea începerii partidei, iar la pauză se contestă dreptul de joc al jucătorilor de rezervă intraţi pe parcursul primei reprize. Scăpare ce îi condamnă pe cei de la Petrofac Ţicleni la încă un an în campionatul judeţean de fotbal Gorj.

În schimb, campioana la juniori, AS Ştiinţa Turceni s-a calificat la turneul de zonă după ce a zdrobit cu scorul general de 13-3 echipa CSS Reşiţa. Ştiinţa Turceni va participa în următoarele zile la etapa de zonă a juniorilor A 1 ce va avea loc la Petrila, alături de formaţiile CS Universitatea Petroşani, FC Dănuţ Coman Piteşti şi Energia Craiova. Prima clasată se califică în semifinalele campionatului.

Articole recente