Muzică, dans și multă distracție la Rovinari. Cea de-a XV-a ediţie a Zilelor Oraşului a adus în faţa publicului nume cunoscute ale scenei muzicale româneşti. Manifestările s-au încheiat aseară, cu un spectacol de muzică populară, la care au fost invitați de renume. Pe scenă a urcat și Alina Eremia. Cântăreața care se bucură de mare succes în rândul tinerilor le-a arătat localnicilor ”cum se face” atmosferă de neuitat, în doar câteva minute.
Rovinărenii au avut parte de o săptămână plină de cântec şi voie bună la Rovinari. Zilele Oraşului Rovinari, aflate anul acesta la cea de-a XV-a ediţie, s-au încheiat aseară, când au urcat pe scenă unii dintre cei mai iubiţi interpreţi de muzică populară: Constantin Enceanu, Petrică Mîţu Stoian şi Niculina Stoican. Petrecere a fost și sâmbătă, când copiii rovinăreni ai Şcolii Populare de Artă au oferit un spectacol folcloric, momentul fiind urmat de dansuri moderne.
Sâmbătă seara, Alina Eremia, actrița și cântăreața cunoscută pentru evoluția din serialul ”Pariu cu viața” a făcut show la Rovinari.
Pe scenă au urcat și membrii formației Triton și Denisa. Oamenii au trecut imediat la joc.
În cadrul evenimentul au fost premiate și cele mai frumoase grădini cu flori, amenajate de locatari în apropierea blocurilor.
Organizatori au fost Primăria şi Consiliul Local, Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari. Anul acesta s-au împlinit 34 de ani de la înființarea oraşului.


