N-a fost paranghelie, dar va fi! Asta au promis aseară reprezentanţii comunității etniei rome din Târgu-Jiu, care au organizat un spectacol de dansuri și cântece țigănești la Casa de Cultură a Sindicatelor din oraş. Aceştia au dat sfoară în ţară că după Paşte vor marca ziua lor aşa cum se cuvine, cu miei la proţap şi vor încinge o horă de zile mari.
Reprezentanţii comunității etniei rome din Târgu-Jiu s-au declarat nemulţumiţi de absenţa parlamentarilor de la acest eveniment.
Imediat a fost anunţată o veste care le-a descreţit fruntea celor prezenţi.
Apoi s-a dat startul distracţiei. Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu a găzduit spectacolul de dansuri și cântece țigănești.
Nu au lipsit nici reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, ai Inspectoratului Şcolar, ai Primăriei Târgu-Jiu şi ai Prefecturii.
Chiar dacă n-a fost paranghelie, oamenii au plecat acasă mulţumiţi.
Înainte de spectacol a avut loc premierea celui mai bun sportiv al anului 2012 de etnie romă, dar şi a celui mai bun elev care a obţinut rezultate bune la învăţătură anul trecut. Apoi, muzică şi dans.


