Petrecere cu lăutari, la Stejari, unde candidatul AUR a câștigat alegerile pentru primărie, detronându-l pe edilul PSD, care este de două mandate în fruntea administrației locale. Ion Budilică a avut 7 procente mai mult decât Robert Păiuși. Lupta electorală în campanie a fost una dură și s-a înregistrat chiar și un incident, o susținătoare AUR fiind accidentată de primarul PSD, în timpul unei acțiuni electorale.
După confirmarea rezultatelor, candidatul AUR, viitor primar al comunei, a organizat o petrecere cu lăutari. Nu au lipsit nici dedidațiile, adaptate situației politice.
Primarul Robert Păiuși a contestat rezultatul, însă reprezentanții biroului electoral au validat înfrângerea lui și câștigarea mandatului pentru viitorii 4 ani, de către candidatul AUR.