Peștișani: Meșteșugurile tradiționale, în prim-planul turismului cultural (GALERIE FOTO)

- Advertisement -

Un eveniment dedicat valorificării patrimoniului cultural și susținerii meșteșugurilor tradiționale a debutat astăzi, 14 mai, în comuna Peștișani, la Căminul Cultural din Brădiceni. Evenimentul are loc în cadrul proiectului european „Ruta Meșteșugurilor Tradiționale pentru Dezvoltarea Durabilă a Turismului Cultural” – DANUBE Crafts, derulat prin Programul INTERREG – Danube Region. VEZI GALERIE FOTO LA FINALUL ARTICOLULUI!

Proiectul, implementat în perioada aprilie 2025 – septembrie 2027, reunește 18 parteneri din 12 țări europene, având ca obiectiv principal crearea unei legături durabile între patrimoniul cultural viu și dezvoltarea comunităților locale, prin promovarea turismului cultural și a meșteșugurilor tradiționale. Partenerul lider este Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, iar din România mai fac parte Asociația Română pentru Transfer Tehnologic și Inovare – AroTT și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism.

Workshopul organizat la Brădiceni aduce la aceeași masă meșteri populari din județul Gorj, alături de reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor relevante din regiune. Scopul întâlnirii este de a realiza o inventariere a principalelor meșteșuguri locale, dar și de a identifica nevoile concrete ale celor implicați în păstrarea și promovarea tradițiilor.

Inițiatorii proiectului subliniază că DANUBE Crafts își propune să funcționeze ca o veritabilă punte între trecut și viitor, oferind comunităților instrumente pentru valorificarea identității culturale într-un mod sustenabil. Prin astfel de întâlniri, se urmărește nu doar conservarea meșteșugurilor, ci și integrarea lor într-un circuit turistic atractiv, capabil să genereze dezvoltare economică locală.

Participanții au ocazia să își prezinte activitatea, să împărtășească experiențe și să contribuie la conturarea unor soluții concrete pentru revitalizarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale din Gorj, într-un context european mai larg.

Articole recente