Caravana informațiilor pentru accesarea de fonduri europene a ajuns la Rovinari. Cu această ocazie, mai mulți primari din Gorj au discutat problema implementării anumitor categorii de proiecte la nivelul orașelor pe care le conduc. La dezbatere au fost prezenți şi reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrație Publice și ai Asociației Orașelor din România.
Asociația Orașelor a demarat împreună cu Ministerul Dezvoltării și al Autorității Publice un proiect prin care a realizat 100 de strategii pentru mai multe orașe din România. Întâlnirea de astăzi s-a desfășurat în sala de sedințe a Primăriei Rovinari.
Programul Oerațional Regional 2014-2020 cuprinde mai multe axe prioritare, printre care regenerarea urbană și patrimoniu cultural, dezvoltare urbană,infrastructură de transport rutier, infrastructură sanitară și socială, cadastru, asistență tehnică, fonduri alocate comunităților marginalizate, valorificarea potențial turistic, sprijinirea tranzației către o economie cu emisii scăzute de carbon, transfer biologic.
Programul Operațional Regional va fi implementat în orașe mici și mijlocii.Fondurile europene depășesc 8 milioane de euro.


