Veste bună pentru cei care nu au reușit să își depună până acum dosarele pentru acordarea de tichete sociale pentru Paște. Perioada de depunere s-a prelungit până săptămâna viitoare, inclusiv în acest week-end. Pentru că au fost depuse foarte puține dosare până la această dată, reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu au hotărât să prelungească perioada de depunere până pe 17 aprilie.
Târgujienii cu venituri reduse nu vor mai primi pachete cu alimente din partea Primăriei Târgu-Jiu, cu ocazia sărbătorii pascale. Primăria Târgu-Jiu a găsit oportună acordarea de tichete sociale, pentru ca cetăţenii să îşi poată achiziţiona produsele pe care le doresc. Și cum persoanele cu venituri reduse nu s-au înghesuit la depunerea dosarelor, reprezentanții primăriei au prelungit perioada de depunere.
Unii dintre ei abia au venit să se intereseze astăzi ce documente trebuie să depună.
Primăria municipiului este pregătită să acorde un număr de 4.000 de tichete nevoiașilor. Acesta va avea valoarea de 15 lei şi va fi acordat fiecărui membru de familie care are sub 200 de lei venitul net lunar.


