Un bărbat de 36 de ani este cercetat de polițiști, după ce a condus un moped deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, oamenii legii au descoperit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Geoagiu, care conducea un moped dinspre municipiului Orăştie, spre localitatea Homorod, nu a respectat semnificaţia indicatorului «cedează trecerea», a pătruns în intersecţie şi a acroşat un autoturism al cărui conducător auto în vârstă de 76 de ani, din comuna Romos, circula regulamentar din direcţia Geoagiu spre Orăştie. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Poliţiştii au stabilit că bărbatul în vârstă de 36 de ani nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest rezultatul a indicat o concentraţie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, sub influenţa băuturilor alcoolice. (A.T.I)



