Un incident a avut loc în Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, unde personalul a sesizat fum într-unul dintre saloanele în care sunt trataţi pacienţi cu coronavirus.
În faţa acestui pericol, angajaţii au scos din priză un prelungitor care alimenta un concentrator de oxigen, find evitată producerea unui incendiu.
”Precizăm că în această dimineaţă, în Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a avut loc un incident, care, datorită personalului medical, nu s-a soldat cu victime, dar nici cu pagube materiale. În jurul orei 4: 30, într-unul din saloanele în care sunt trataţi pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus a fost semnalat miros de fum. Cadrele medicale au acţionat imediat. Prelungitorul care alimenta cu electricitate un concentrator de oxigen a fost scos din priză şi, astfel, evitată producerea un incendiu”, a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Cristina Cazacu.
Doi pacienți infectați cu SARS-COV2 au fost evacuați și mutați în alt salon.


