Descinderi în județul Dolj! Procurorii și polițiștii din Capitală au făcut astăzi 46 de percheziții la mai multe cabinete medicale și la Casa de Asigurări de Sănătate. Dosarul vizează comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune şi abuz în serviciu. Mai mulți doctori sunt suspectați că ar fi eliberat rețete, chiar și în numele unor persoane decedate.
Peste 150 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au desfășurat astăzi 46 de percheziţii în Dolj, într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune şi abuz în serviciu.
Acţiunea s-a desfășurat cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii. Surse din rândul anchetatorilor spun că este vorba despre o rețea prin medici, de regulă oncologi, prescriau rețete pe numele unor persoane decedate, iar prin intermediul farmaciilor erau decontate de CAS Dolj. Ulterior o societate cu sediul în Capitală ar fi valorificat tratamentele.


