Percheziţii de amploare în Craiova! Descinderile s-au făcut la domiciile unor suspecţi de infracţiuni economice, într-un dosar de evaziune fiscală, cu materiale de construcţii. Implicate sunt două dintre cele mai mari magazine de profil din România. Procurorii spun că prejudiciul creat depăşeşte nouă milioane de lei.
Procurorii DIICOT au efectuat, în această dimineaţă, şase percheziții la mai multe firme din Craiova, dar şi la locuințele unor persoane suspectate că ar fi creat un prejudiciu de peste nouă milioane de lei prin activități economice ilegale. Vizată este şi societatea deţinută de omul de afaceri Liviu Cioană, care se ocupă de comercializarea materialelor de construcții. Acesta are trei depozite în Dolj şi câte unul în alte cinci judeţe. 14 suspecți au fost duşi la audieri.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării s-au folosit de o societate de tip off-shore, cu sediul în Cipru și de mai multe societăţi comerciale deschise pe teritoriul României, pentru obţinerea unor sume importante sume de bani. Suspecţii sunt acuzaţi că au realizat un circuit scriptic al mărfurilor, dublat de viramente bancare, prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate.


