Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Cujmir au pus în executare 5 mandatele de percheziție în localitățile Braniștea, Goanța și Cujmirul Mic la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din probatoriul administrat, s-a stabilit că în noaptea de 08/09.04.2021, trei bărbați de 19, 20 respectiv 26 de ani ar fi sustras 400 de litri de motorină dintr-un autotren și 17 cutii cu produse alimentare din remorca unui alt vehicul, ambele autovehicule fiind staționate pe DN56A, în apropierea unei parcări.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe obiecte ca mijloace de probă.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Cei trei bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar astăzi urmează să fie prezentați unității de parchet cu propunerea de luare a unei măsuri prevenite.
PERCHEZIȚII la hoți din camioane
- Advertisement -


