Percheziții la firma de struți, aflată pe terenul soacrei lui Toni Grebă. În timp ce judecătorul Curții Constituționale era audiat la DNA, anchetatorii s-au oprit în localitatea Buduhala, după ce procurorii au anunțat că ar fi desfășurat activităţi comerciale direct şi prin interpuşi şi ar fi exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator la ferma agricolă din județul Gorj. Fostul senator a vorbit despre acuzații, în exclusivitate pentru TV SUD.
BETA
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus în această dimineață efectuarea unor percheziții, în localitatea Buduhala, pe terenul soacrei lui Toni Greblă, unde a fost amenajată o fermă de struți.
Suspiciunile anchetatorilor nu se opresc aici.
Judecătorul Curții Constituționale neagă toate aceste acuzații.
La sediul DNA au ajuns, în această dimineață, pentru audieri, și parlamentarii Iulian Iancu și Lucian Șova, afaceristul Ion Bîrcină, care este și finul lui Toni Greblă, precum și generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu. Pe unul dintre ei, judecătorul Curții Constituționale spune că nici nu îl cunoaște.
După ce a plecat de la sediul DNA, unul dintre cei audiați, Iulian Iancu, a anunțat că a fost citat în calitate de suspect, însă nu în dosarul lui Toni Greblă.


