Percheziții în Gorj și alte 2 județe, pentru fraudă și falsuri

- Advertisement -

Polițiștii din Gorj au descins, în această dimineață, la zece locații din județele Gorj, Mehedinți și Prahova, într-un dosar penal ce vizează înșelăciunea și falsul în înscrisuri sub semnătură privată. Ancheta, coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, arată un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de lei. Patru persoane sunt suspectate că ar fi fost implicate în activitatea infracțională și vor fi conduse la sediul I.P.J. Gorj pentru audieri.

Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din Mehedinți și Prahova, și face parte dintr-o acțiune mai amplă de combatere a criminalității economice.

Articole recente