Percheziții de amploare în județele Olt și Dolj, într-un dosar privind traficul de droguri. Suspecții vizați în dosar sunt bănuiți că ar fi vțndut droguri pe raza județului Olt. Procurorii DIICOT spun că drogurile erau vândute către consumatori de pe raza municipiului Caracal și a localităților limitrofe, la prețul de 10 lei/pliculeț. 10 persoane au fost săltate de polițiști și duse la audieri.
Perchezițiile au avut loc în trei localități din județele Olt și Dolj. Vizate au fost mai multe persoane suspecte de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc pentru consum propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Dacă faptele de care sunt acuzate se dovedesc a fi reale, persoanele suspecte riscă să petreacă ani grei după gratii.


