UPDATE: Laurențiu Ciurel a confirmat faptul că biroul său a fost verificat. Ciurel afirmă că nu a putut fi prezent la serviciu după ce a primit notificarea din partea administrației pentru că are probleme de sănătate. Fostul manager a mai precizat că prin aceste acțiuni este șicanat de actuala conducere și se așteaptă ca și în perioada următoare să mai aibă loc astfel de acțiuni, pentru că cei din conducere se tem de procesul pe care îl are cu Consiliul de Supraveghere.
Biroul fostului manager al Complexului Energetic Oltenia a fost verificat de mai mulți angajați ai companiei energetice. Mai exact, conform unor surse, Ciurel ar fi trebuit să predea biroul și documentele până ieri la ora 18.30. Acest lucru nu s-a întâmplat iar conducerea companiei a decis să intre în biroul lui Ciurel și să inventarieze toate documentele. Verificările la biroul fostului manager au durat nu mai puțin de 12 ore, de ieri de la ora 19 și până dimineața la 07.00. În prezent, biroul lui Ciurel este sigilat conform acelorași surse. CEO a postat un comunicat de presă legat de acest subiect.
Domnul Laurentiu Ciurel a fost notificat ca pana la data de 02.02.2016, orele 18:00, sa elibereze si sa predea biroul aflat in sediul CE Oltenia din str. AI. Cuza, iar incepand cu data de 03.02.2016, activitatea de predare a gestiunii si a documentelor aferente mandatului sau, in conformitate cu Hotararea Consiliului de Supraveghere, sa se desfasoare in biroul pus la dispozitie in incinta sediului SDM din str. T. Vladimirescu.
Deoarece dl. L. Ciurel nu a procedat conform notificarii primite, prin decizia conducerii societatii a fost numita o comisie care a inceput activitatea de inventariere a bunurilor si documentelor existente in biroul din sediul aflat in str. A.I Cuza, in vederea eliberarii.


