Acțiune în forță în județul Dolj, unde mascații au descins astăzi la locuințele unor suspecți de trafic de minori și proxenetism. Ei sunt bănuiți că ar fi constrâns mai multe minore să devină prostituate, atât în România, cât și în străinătate. Procurorii au descoperit că fetele plecau de acasă, cu acordul părinților, după ce proxeneții foloseau documente false.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, din Craiova, au efectuat, în această dimineață, 15 percheziţii domiciliare, la mai multe persoane acuzate că ar fi comis infracţiuni de trafic de minori şi proxenetism. Acuzațiile sunt că, în perioada iunie 2014 – martie 2015, mai multe minore au fost exploatate și obligate să se prostitueze, atât pe raza muncipiului Craiova, cât şi în Italia, Germania sau Irlanda, proxeneții încasând toți banii obținuți de fetele care erau păcălite că vor fi luate în căsătorie.
11 persoane au fost conduse deja la audieri. În urma declarațiilor, anchetatorii vor stabili dacă se impun măsuri preventive în acest caz.


