Pedepse cu suspendare pentru profesorii acuzați de luare de mită

- Advertisement -

Judecătorii de la Tribunalul Olt au hotărât, marți, să condamne cu suspendare cele șase cadre didactice din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova, acuzate că au primit mită de la mai mulți studenți pentru a le da note de trecere la examene. Cei șase inculpați au primit pedepse între doi și trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și au fost obligați să înapoieze șpăgile primite.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cei care au instrumentat acest dosar, dispuneau, pe 11 septembrie 2015, trimiterea în judecată a inculpaților Dănuț Firu, Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Ghirigiu, Oana Purcaru și Lucica Roșu, angajați ai UMF Craiova, toți fiind acuzați de luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii bucureș­teni au reținut că inculpații au primit diverse sume de bani de la studenți pentru a-i promova la examene.

Acesta nu este primul dosar de luare de mită de la UMF Craiova. Prof. univ. dr. Florin Gorunescu de la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Craiova a fost denunţat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj în februarie 2012, de o studentă de anul I a Facultăţii de Farmacie din Craiova, care s-a plâns că acesta i-a cerut bani pentru a promova un examen.

Plângerea studentei a ajuns la un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care a cerut interceptarea şi înregistrarea discuţiilor purtate de Gorunescu, care era pe atunci și prodecan al Facultăţii de Farmacie Craiova. La sfârşitul lunii mai 2012, înainte de sesiunea de vară, profesorul Florin Gorunescu a început să fie sunat de mai mulţi studenţi care încercau să-şi „aranjeze“ examenul la informatică, pe care trebuia să-l susţină pe 4 iunie. Procurorii au menţionat în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a profesorului că „în perioada de supraveghere operativă, la locuinţa inculpatului s-au prezentat peste 30 de studenţi care intrau în locuinţa acestuia, fie individual, fie în grupuri de două, trei sau patru persoane“. Fiind convinşi că studenţii se duc la profesor pentru a-i da şpagă, pe 31 mai, anchetatorii au organizat o acțiune de prindere în flagrant. Oamenii legii au marcat suma de 300 de euro, bani care i-au fost daţi profesorului de două poliţiste sub acoperire care s-au prezentat drept studente în anul I, dar şi de studenta care îl denunţase. Ulterior, în urma unei percheziții, în locuinţa profesorului Gorunescu au fost găsiți cei 300 de euro care fuseseră marcaţi cu inscripţia „MITĂ“, dar şi o agendă cu numele studenţilor din anul I. În urma cercetărilor, procurorul a mai stabilit că, în total, profesorul Gorunescu a primit de la 24 de studenţi de anul I suma de 2.100 de euro, dar şi că în sesiunea de iarnă procedase la fel cu mai mulţi studenţi. În fața procurorilor, Florin Gorunescu a recunoscut că a primit bani de la studenţi, însă a explicat că sumele în euro primite reprezentau, de fapt, contravaloarea unor consultaţii oferite pentru examenul la informatică.

În ianuarie, anul acesta, profesorul Gorunescu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare printr-o hotărâre a Tribunalului București. Sentința a fost atacată cu apel de inculpat, în prezent dosarul fiind pe rolul Curții de Apel București. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 15 martie.

 

sursa: gds.ro

Articole recente