PDL şi-a stabilit candidaţii

- Advertisement -

Partidul Democrat Liberal şi-a stabilit candidaţii pentru alegerile parlamentare! Ieri, a avut loc şedinţa Biroului Permanent Judeţean, în care candidaturile au fost definitivate şi, de asemenea, membrii BPJ  au votat intrarea în partid a fostului social democrat, Puiu Diaconescu. Pentru prima dată, la şedinţă a participat şi Ion Cupă, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, care s-a autosuspendat din funcţie.

Astăzi a fost ultima zi în care Ion Cupă a mai venit la serviciu. Acesta a intrat în concediu de odihnă, pentru a se putea ocupa de campania pentru alegerile parlamenatre. Cupă va candida pe colegiul 1 deputaţi şi este cotat cu şanse mari.

Au fost stabiliţi şi candidaţii pe celelalte colegii. Astfel pe 2 va intra în cursa pentru parlamentare Dan Vâlceanu, cu unul dintre cei doi USL-isti, Mugurel Surupăceanu sau Mihai Weber, pe colegiul 3 va fi Gabriel Nanu, cu usl-istul Scarlat Iriza, pe 4 Severus Militaru, pe 5 Dumitru Modrea, cu Vasile Popeangă de la USL, iar Nicolae Daviţoiu va fi contracandidatul lui Victor Ponta. Pe colegiile 1 şi 2 senat vor intra în luptă Ion Ruşeţ şi Mircea Şcheau. Lista de candidaţi mai poate suferi modificări, pe colegiile 5 şi 6.

PDL este primul partid care şi-a anunţat candidaţii, în mod oficial.

Articole recente