Patru zile până începe circul

- Advertisement -

Lista pentru Colegiul 2 Senat este completă, iar reacțiile politicienilor nu au întârziat să apară mai ales că au apărut și surprize. Ion Fugaru sau Simona Man sunt personajele la care nimeni nu se aștepta să le regăsească pe lista candidaturilor la senat.

Președintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu, a declarat că, indiferent de contracandidați, partidul său va încerca să obțină un scor cât mai bun. În ceea ce privește candidatura lui Fugaru, democrat liberalii consideră că se potrivește perfect PMP- ului.

În ceea ce privește surprizele din Colegiul 2, Dan Vâlceanu, crede că se putea și mai rău, în sensul că marele absent pentru un circ perfect este Dan Diaconescu.

Social democrați cred că, indiferent de contracandidați, Mihnea Costoiu va câștiga fără probleme, dar spun că, pentru liberali, Ion Fugaru poate fi o problemă.

Liberalii declară și ei că nu au emoții, dar apariția lui Ion Fugaru, candidat în colegiul 2 îi afectează în mod direct, mai ales că între acesta și liberalul Mihai Mazilu este un război vechi în care, pe lângă declarații foarte acide, s-a ajuns la conflict deschis și la plângeri penale. Cât de elegantă va mai fi campania electorală pentru parțiale vom vedea peste patr zile cînd aceasta va începe și oficial.

Articole recente