Patru persoane au ajuns la spital după un accident rutier

- Advertisement -

Accident rutier grav! Patru persoane au ajuns la spital cu traumatisme grave după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de o autoutilitară. Din lipsa atenției, şoferul autoturismului a ajuns pe acostamentul drumului și a derapat. Pentru a redresa mașina, acesta a tras de volan și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autoutilitara care circula regulamentar. Evenimentul rutier s-a petrecut în județul Hunedoara.

„Accidentul s-a produs pe fondul neatenției în conducere. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Bogdan Nițu.

În urma impactului violent, patru persoane au fost transportate la spital.

„Victimele sunt două femei și doi bărbați. În urma accidentului, răniții au suferit traumatisme craniene cu pierderea stării de conștiență. Unul dintre răniți mai prezintă o fractură de femur, iar un altul are un traumatism cranian cu o plagă frontală. Pacienții au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe de la spitalul din Orăștie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, Călin Dumitrescu.

La fața locului au intervenit pompierii militari, un echipaj de descarcerare și două ambulanțe.

Articole recente