Patru gorjeni se sinucid lunar

- Advertisement -

Numărul sinuciderilor în județul Gorj este alarmant. Cel puțin patru persoane aleg lunar să își încheie socotelile cu viața. Fie pentru că suferă din dragoste sau din cauza problemelor financiare, gorjenii decid să moară decât să urmeze un tratament împotriva depresiei. Cea mai mare rată a sinuciderilor este înregistrată în rândul bărbaților.

În cursul anului 2014, un număr de 45 de persoane din județul Gorj și-au suprimat propria viață, majoritatea hotărând să moară prin spânzurare sau ingestie de medicamente. Anul acesta, șase persoane au ales să își pună capăt zilelor, iar câțiva minori au vrut să piară, alegând să înghită pastile.

Specialiștii spun că persoanele care apelează la suicid sunt în depresie, motiv pentru care ar trebui să li se recomande tratament de specialitate.

Persoanele cu tentative de suicid ajung în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgu-Jiu, iar ulterior sunt internate în secția de Psihiatrie.

Articole recente