Inspectorii de muncă au depistat trei persoane care prestau activitate „la negru” în barurile din Târgu-Jiu. Patronul acestora a fost amendat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj.
„Au fost efectuate 18 controale, din care 17 controale pentru identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Au fost depistați 2 angajatori care prestau activitate cu 3 persoane fără forme legale de angajare. Au fost aplicate 2 sancțiuni în cuantum de 30.000 lei. Angajatorii depistați cu muncă la negru desfășurau activitate în municipiul Târgu-Jiu. Au fost aplicate, în total, 4 sancțiuni contravenționale la 4 angajatori, în valoare de 33.000 lei, sancțiunile fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legii. Principalele deficiențe constatate, pentru care angajatorii au fost sancâionați, sunt neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, anterior începerii activității și nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal”, a comunicat Gheorghiță Cusma, purtător de cuvânt ITM Gorj. (A.T.I)



