Administratorul unei cunoscute firme de materiale de construcţii din Târgu-Jiu a fost condamnat astăzi de instanţa supremă la trei ani şi patru luni de închisoare, pentru infracţiuni de natură economică. Ion Pătruţ a fost dus deja în arest şi urmează să fie transferat în penitenciar, după controlul medical, solicitat înainte de încarcerare.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au decis astăzi ca Ion Pătruţ să facă puşcărie. Acesta a fost cercetat într-un dosar care îl are ca inculpat principal pe Constantin Bucloiu, cunoscut pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune, al căror prejudiciu se ridică la 1,7 milioane de euro. Bucloiu şi alţi inculpaţi au fost acuzaţi că luau utilaje în leasing, după care le vindeau, iar cei de la firma de materiale de construcţii le-ar fi achiziţionat.


