Păsărin, trimis în judecată

- Advertisement -

Fostul primar al comunei Bîlteni, Gheorghe Păsărin, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru conflict de interese, în dosarul în care este acuzat de comiterea a 17 infracțiuni. Și viceprimarul suspendat din funcție, Dumitru Oprea, va fi judecat pentru abuz în serviciu.

pasarin

Cercetările au început încă din luna mai, când procurorii au efectuat percheziții la Parohia Peşteana Jiu și la primăria comunei Bîlteni. Fostul edil-șef este suspectat că ar fi transformat primăria pe care o conducea în propria afacere și ar fi trecut și la amenințări pentru a-și atinge scopul. Una dintre acuzațiile din noul dosar este că, pe vremea când era primar, ar fi virat către firma pe care a administrat-o în trecut, prin intermediul Parohiei Peşteana Jiu, peste 300.000 de lei, în baza unui contract de reabilitare. „În fapt, s-a reţinut că, inculpatul Păsărin Gheorghe, în perioada 28.06.2012 – aprilie 2013, în calitate de primar al comunei Bîlteni, a semnat ordine de plată prin care a virat, în mod repetat, lui SC SOLARIS SRL, administrată de soţia sa P.M, prin intermediul Parohiei Peşteana Jiu, suma  totală de 360.591 lei. De asemenea, la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013, a pretins în 2 tranşe, suma de 10.000 lei de la suspectul P.O., reprezentantul Parohiei Peşteana Jiu, pentru a continua finanţarea lucrărilor”, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Anchetatorii au mai menționat și operațiuni pe care edilul le-ar fi făcut cu piese auto. Acestea erau cumpărate cu banii Primăriei și apoi folosite la mașinile firmei pe care Păsărin o administrase înainte de a fi ales să conducă instituția. Dosarul mai scoate la iveală și că ar fi amenințat o angajată cu desfacerea contractului de muncă pentru a întocmi pe numele său o adeverinţă pentru câteva hectare de teren. Aceasta a fost trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu. Detalii în Jurnal!(L.F.)

Articole recente