Probleme în desfășurarea testării în școli a elevilor cu simptome de COVID-19. Și asta pentru că sunt părinți care fie refuză testarea copiiilor, fie pun diverse condiții pentru a accepta testareaîn cazul în care apar suspiciuni de infectare cu SARS-COV2.
Testarea elevilor în școli cu teste rapide antigen nu se desfășoară conform așteptărilor autorităților. Și asta din cauza părinților care sunt reticenți la procedeul respectiv.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj recomandă părinților să nu aducă elevii la cursuri dacă aceștia prezintă de acasă simptome specifice noului coronavirus.
În cazul în care un elev prezintă la școală simptome de infectare cu virusul SARS-COV2, se anunță medicul de la cabinetul școlar sau medicul de familie, iar elevii sunt testați cu teste rapide. Potrivit ultimei situații de la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, 17 elevi și 28 de cadre didactice și personal auxiliar au fost confirmați cu coronavirus.


