Noile reacții apărute azi de la “specialiștii în orice” din mediul online privind modul de trasare a locurilor de parcare din Piața Centrală a Municipiului Târgu Jiu ignoră complet documentele oficiale și cadrul legal în baza căruia a fost realizată această investiție. În realitate, nu vorbim despre nicio „greșeală”, ci despre un proiect implementat strict conform avizelor emise de autoritățile competente. Situația vizează exclusiv rândul de locuri de parcare dinspre piață, unde proiectantul a optat pentru o dispunere inversă, tocmai pentru a facilita manevrele de ieșire ale autoturismelor în condiții de trafic aglomerat.
Concret, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj – Serviciul Rutier a emis un acord de principiu pentru lucrarea „Sistem integrat de monitorizare și control parcări publice”, solicitată de Primăria Municipiului Târgu Jiu. Acest acord nu este unul formal, ci vine însoțit de o serie de condiții tehnice și legale obligatorii, stabilite în baza OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a regulamentului de aplicare aprobat prin HG 1391/2006.
Printre prevederile esențiale impuse se regăsesc reguli clare care exclud din start ideea unor marcaje „făcute după ureche”.
Mai mult, toate indicatoarele și marcajele rutiere trebuie să respecte standardele tehnice naționale SR 1848/1/2011, SR 1848/2/2011 și SR 1848-7:2015, precum și normele privind semnalizarea rutieră și proiectarea drumurilor. Documentele arată clar că orice lucrare de acest tip este realizată în baza unor reglementări precise, nu după impresii sau opinii personale.
Un aspect extrem de important, ignorat complet de „specialiștii de pe Facebook”, este faptul că semnalizarea rutieră poate fi modificată în funcție de modernizările din zonă și de valorile de trafic înregistrate. Cu alte cuvinte, soluțiile adoptate nu sunt rigide, ci sunt gândite tocmai pentru a optimiza circulația în condiții reale.
În plus, responsabilitatea este clar stabilită: proiectantul și verificatorul de proiect răspund direct pentru orice eventual incident cauzat de nerespectarea condițiilor impuse prin avizele Poliției Rutiere sau de erori de proiectare ori execuție. Așadar, vorbim despre un sistem controlat și verificat, nu despre improvizații.
În acest context, devine evident că proiectul din Piața Centrală nu este rezultatul unei decizii arbitrare, ci al unui proces administrativ și tehnic riguros.
Cât despre rândul de locuri de parcare dinspre piață, invocat insistent de “comentaci”, acesta nu este o „eroare”, ci o alegere tehnică justificată. Proiectantul a prevăzut această dispunere pentru a permite o ieșire mai ușoară a autoturismelor în condiții de aglomerație, specifică zonei centrale, mai ales în perioade precum cea a sărbătorilor Pascale, când traficul este semnificativ crescut.
Așadar, ceea ce este prezentat în online drept „problemă” este, în realitate, o soluție adaptată la fluxul de trafic. Diferența este că unii aleg să înțeleagă mecanismele din spatele unor astfel de proiecte, în timp ce alții preferă să lanseze acuzații fără să citească măcar documentele oficiale.
Dincolo de zgomotul artificial creat în spațiul public, rămâne un fapt simplu: Primăria Municipiului Târgu Jiu a implementat acest proiect în deplină legalitate, în colaborare directă cu Poliția Rutieră, respectând toate normele tehnice și administrative aplicabile.
Restul ține de reflexul bine cunoscut al unor contestatari de serviciu de a transforma orice investiție publică într-un subiect de scandal, chiar și atunci când realitatea îi contrazice punctual.


