Părăsit de mamă

- Advertisement -

Nu are parte de afecțiunea mamei.  Un băiețel de numai patru ani are este îngrijit doar de tatăl său, și asta pentru că mama a ales să îl părăsească. Micuțul locuiește într-o locuință de tip social primită de la Primăria municipiului, însă, tatăl acestuia este nemulțumit de condiții.

Vasile Ion Achim s-a trezit acum câțiva ani părăsit de soție și cu un copil de trei luni în grijă. De atunci, bărbatul îl îngrijește pe Sebastian, în prezent, în vârstă de 5 anișori, ca pe ochii din cap. Acesta susține că femeia care i-a dat viață micuțului a plecat fără să dea vreo explicație.

Chiar dacă are un venit lunar de 1300 de lei, bărbatul susține că nu s-ar descurca singur să își plătească o chirie. Tatăl micuțului Sebastian vrea o nouă locuință de tip social din partea primăriei, chiar dacă în prezent beneficiază de una. Acesta susține că în imobil nu sunt condiții pentru a-și crește micuțul în siguranță.

Reprezentanții primăriei susțin că nu s-a încadrat în punctaj pentru a primi o locuință nouă.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, susține că este pregătit să intre și în greva foamei, în condițiile în care nu va primi o nouă locuință socială.

Articole recente