Paranghelie în sediul Primăriei Dănești

- Advertisement -

Muzica și voia bună se auzeau, azi noapte, din stradă. Petrecăreții au jucat și au băut, fără să se sinchisească de ce ar putea spune localnicii. Și primarul a fost prezent la petrecere. Cheful a fost stricat de jurnaliștii care au ajuns la sediul primăriei. Participanții la petrecere s-au trezit cu oaspeții nepoftiți și, în acel moment au închis ușa, au oprit muzica și lumina. Petrecăreții au devenit chiar agresivi, aflându-se sub influența alcoolului.

După ce au fost descoperiți de jurnaliști în timp ce petreceau de zor în sediul chiar Primăriei, cheflii s-au blocat în sala în care în mod normal se desfășoară sedințele de Consiliul Local.

Unii dintre petrecăreți au sărit pe geam și au luat-o la fugă prin via din spatele primăriei. Petrecăreții și-au pus gecile în geam pentru a nu fi filmați și fotografiați Un cetățean care fusese pe afară să respire aer curat și-a făcut apariția.

Cei doi s-au contrazis în privința paharelor consumate.

Cetățeanul turmentat i-a invitat pe jurnaliști înăuntru.

Fochistul și-a făcut a deschis ușa primăriei, dar nu a vrut să recunoască nici în ruptul capului că se chefuia în primărie, după care a găsit un punct de spijin în poarta instituției.

Articole recente